Stiri din turismul romanesc. Informatii turistice, evenimente, impresii de calatorie
Un tei din comuna Leliceni, judeţul Harghita, este unul dintre cei cinci finalişti ai concursului internaţional Arborele European al Anului. Teiul în vârstă de 500 de ani concurează cu platani din Bulgaria şi Ungaria şi stejari din Republica Cehă şi Slovacia și se află acum într-o competiție strânsă pentru primul loc. Grăbiți-vă, mai sunt doar trei zile de vot.
Aveţi timp până pe 6 martie să votaţi teiul din Leliceni în competiţia arborilor din Europa. Copacul de 20 de metri înălţime şi cu o circumferinţă de 3,9 metri străjuieşte biserica din localitate şi a fost declarat, în 1992, monument al naturii.
Vârsta şi aspectul nu sunt singurele detalii care contează în concurs – legendele şi istoria lor sunt la fel de remarcabile. „Oamenii din satele şi oraşele unde cresc aceşti arbori îi apreciază şi îi consideră simbolul localităţii lor. Putem vedea că aceşti arbori fac parte din viaţa de zi cu zi a comunităţii respective. Sub umbra lor au loc evenimente ca nunţi, botezuri, concerte”, spune Hana Rambousková de la Czech Environmental Partnership Foundation, organizatorul competiţiei.
Scopul Concursului Internaţional Arborele European al Anului este de a aduce arborii în atenţia publicului larg. „Printr-o întrecere simplă, concursul poate schimba relaţia oamenilor cu mediul în care trăiesc şi poate atrage atenţia asupra moştenirii naturale locale. Acest proiect este un exemplu foarte bun pentru cum se poate comunica o problemă importantă, cum este biodiversitatea, publicului larg”, spune Ladislav Miko, fostul ministru ceh al Mediului.
Câştigătorul va fi premiat cu ocazia unei ceremonii organizat de fundaţie şi IUCN în cadrul „Săptămânii Protecţiei Mediului” la Bruxelles. Proiectul este organizat sub patronajul Domnului Janez Potočnik, Comisar European pentru Protecţia Mediului.
Inca odata, nu uitati sa votati teiul din Leliceni .
Sursa Adevarul
No Comments